Tulburarea afectivă bipolară

Încă din antichitate termenul de manie a fost folosit pentru a descrie o gamă de trăiri neobişnuit de intense. În scrierile sale Hipocrate subliniază că mania, melancolia, paranoia şi epilepsia sunt cele patru tipuri majore de boli mintale. Dar este cu adevărat Tulburarea afectivă bipolară (TAB) o boală mintală gravă? TAB /sindromul maniacal sau sindromul maniaco-depresiv este o boală care dezvoltă schimbări majore în starea de spirit, în nivelul de energie sau în gândire și comportamentul individului bipolar.

TAB este caracterizată de episoade maniacale şi/sau depresive şi este, de obicei, diagnosticată la toate vârstele. Deşi până de curând se credea că bipolaritatea se manifesta extrem de rar la copii sau la adolescenţi, datele recente au arătat că, din păcate, ea (bipolaritatea) este destul de des diagnosticată şi la aceste grupe de vârstă. Manifestările tulburării bipolare sunt variate trecând de la manie sau depresie la episoade mixte (manie şi depresie combinate) şi culminând cu hipomanie (caracterizată în principal de stări de spirit iritabil).

Nu toţi indivizii care au schimbări bruşte ale stării de spirit suferă de TAB (uneori aceste schimbări sunt datorate unor factori reali), ci doar acei indivizi care au episoade maniacale precedate sau urmate de episoade depresive sau hipomaniacale (TAB I).

Tulburarea afectivă bipolara II este caracterizată de prezenţa unui episod depresiv cu durata de cel puţin două săptămâni şi/sau episod hipomaniacal care durează cel puţin 4 zile fără a se trece şi prin faza maniacală.

Tulburarea ciclotimică: este caracterizată de numeroase episoade scurte (sub 4 zile) de hipomanie (mai puţin severă decât un episod hipomaniacal) și depresie (mai puţin severe decât un episod depresiv major)

Alte tipuri de tulburare bipolară  pot include tulburări conexe cauzate de o altă afecțiune medicală, cum ar fi boala Cushing (dezvoltată în urma expunerii organismului pentru o perioadă îndelungată la concentraţii prea mari de cortizon ca în cazul anxietăţii), scleroza multiplă sau accidentul vascular cerebral. Pe lângă aceste cauze există şi bipolaritatea indusă de consumul excesiv de substanţe interzise sau de medicamente. Deşi TAB I pare a fi severă şi deosebit de periculoasă, ea este mai uşor de tratat decât tulburarea afectivă bipolara II care poate dura perioade îndelungate de timp creând premisele schimbării totale a tiparelor de gândire şi comportament.

Dar ce este un episod maniacal sau hipomaniacal?

Un episod maniacal este perioada distinctă în care persistă un comportament expansiv caracterizat de dispoziţie euforică sau o stare de irascibilitate extremă care durează cel puţin o săptămână.

Un episod hipomaniac este caracterizat de o perioadă de creştere anormală a stării de spirit sau dimpotrivă de iritabilitate care durează cel puţin 4 zile consecutiv. În cazul episodului maniacal sau hipomaniacal trebuie să existe 3 sau mai multe dintre simptomele care urmează:

- Scăderea nevoii de somn (de exemplu, te simți odihnit după numai trei ore de somn)

- Vorbirea în exces.

- Creativitatea debordantă.

- Stima de sine crescută cu tendinţa de a se valoriza excesiv.

- Fuga de idei (sare de la o idee la alta)

- Stare de agitaţie.

- Se angajează în activităţi care ar putea avea consecinţe negative (achiziţia de bunuri, investiţii, viaţa sexuală etc.).

- Stare de agitaţie.

- Lipsa totală de inhibiţie.

Episodul maniacal este complet atunci când sunt întrunite următoarele elemente: perturbarea stării de spirit trebuie să fie suficient de severă pentru a provoca dificultăți la locul de muncă, la școală sau în alte activități sociale sau reprezintă un pericol îndreptat către tine sau către alte persoane.

- Episodul declanșează desprindea de realitate.

- Simptomele nu se datorează efectelor directe ale alcoolului, drogurilor, medicaţiei sau unei alte boli.

Episodul hipomaniacal este diagnosticat în momentul în care întrunesc următoarele elemente;

- Schimbare în starea de spirit care nu este suficient de severă pentru a putea fi observată de către pacient dar este destul de prezentă pentru a fi observată de cei apropiaţi.

- Episodul nu este suficient de sever pentru a provoca dificultăți semnificative la locul de muncă, la școală sau în alte activități sociale și nu necesită spitalizare.

- Simptomele nu se datorează efectelor directe ale alcoolului, drogurilor, medicaţiei sau unei alte boli.

Episodul depresiv major este caracterizat de 5 sau mai multe dintre simptomele care urmează şi care trebuie să dureze cel puţin două săptămâni (zilnic sau aproape zilnic):

 - Stare depresivă declanşată în cea mai mare parte a zilei şi care este caracterizată de tristeţe, lipsă de speranță sau temeri nejustificate (la copii și adolescenți starea depresivă poate apărea ca iritabilitate)

Manifestări:

- Reducere semnificativă în interesul acordat serviciului, părinţilor sau prietenilor, combinată cu lipsa de plăcere faţă de toate activităţile care înainte ofereau satisfacţie.

- Creştere sau o scădere în greutate chiar şi în cazul în care dieta nu este mai bogată sau restrictivă.

- Insomnie sau somn în exces.

- Sentimentul că este persecutat şi/sau paranoia (impresia că este vorbit sau urmărit de persoane care îi vor răul )

- Nelinişte sau nepăsare.

- Nihilism.

- Oboseală şi lipsă de energie.

- Sentimente de inutilitate şi vinovăţie excesivă.

- Credinţe absurde şi trăiri mistice duse la extrem.

- Scăderea capacităţii de gândire şi concentrare.

- Indecizie.

- Senzaţia de neputinţă.

- Ipohondrie (teamă excesivă de a dobândi diferite boli sau convingerea că deja este bolnav de acestea: în special cancer, boli venerice, boli letale, infectocontagioase sau altele boli cu final dramatic).

- Idei că va eşua în viitorul apropiat sau îndepărtat. Frica faţă de pierderea părinţilor, pierderea serviciului, pierderea sănătăţii sau despărţirea de persoana iubită

- Gânduri recurente cu privire la boală, moarte sau sinucidere.

- Încercarea de sinucidere.

- Simptomele trebuie să fie suficient de puternice încât să creeze dificultăţi în activitatea de zi cu zi.

Simptomele nu se datorează efectelor directe ale alcoolului, drogurilor, medicaţiei sau unei alte boli.

Alte simptome ale tulburării bipolare :

- Caracteristici mixte - care îndeplinesc criteriile pentru un episod maniacal sau hipomaniacal, dar, care conţin unele sau toate simptomele de episod depresiv major.

- Caracteristici atipice - se confruntă cu simptome care nu sunt tipice unui episod depresiv major simţind şi bucurie sau împlinire atunci când se întâmplă ceva bun

- Anxietate (dor de origine emoţională fără simptome somatice evidente): încordare excesivă, tensiune sau agitaţie, frică de ceva ce se poate întâmpla în viitor, frică că nu se poate controla şi că se vă îmbolnăvi din cauza depresiei sau anxietăţii, imposibilitatea de a se concentra din cauza fricii şi a îngrijorării.

- Catatonie caracterizată de lipsa de răspuns la stimulii externi, imobilitate, activitate motorie excesivă, mutism sau negativism extrem şi/sau imitarea vorbirii sau posturii unei alte persoane.

- Debut prepartum: simptomele tulburării afective bipolare pot apărea în timpul sarcinii sau în cele patru săptămâni de după naştere.

- De tip sezonier: tulburarea afectivă bipolara se manifestă prin schimbarea episoadelor maniacale, hipomaniacale sau de depresie majoră în funcţie de anotimp pe toată durata vieţii.

- Ciclicitate rapidă caracterizată de schimbarea a patru sau mai multe episoade (maniacal, hipomaniacal sau depresie majoră) în decursul unui singur an, cu remise totală sau parţială ale simptomelor între episoade.

- Psihoză în cazul în care episoadele sunt constituite din manie severă sau depresie majoră cu senzaţia de desprindere de realitate şi care includ delir mistic sau de altă natură cu sau fără halucinaţii vizuale sau auditive (imagini, voci sau sunete).

După dr. John Weir Perry Profesor (asistent) la Universitatea din California, San Francisco, TAB este o oscilaţie dramatică, iraţională, între Sinele rănit, depresiv (scăderea stimei de sine/lipsa bucuriei de a trăi) şi Sinele optimist, omnipotent (individul se crede mai mult decât ceea ce este), aflat în euforia narcisică. Cauza TAB rezidă în ambivalenţa sentimentală a părinţilor, aşa zisa dragoste otrăvită. Acest fel de comportament este departe de a fi dragoste, ci este doar proiecţie narcisistă a unor părinţii obsedaţi de perfecţiune: “Fii tu ce n-am putut fi eu…Fă tu tot ce nu am reuşit să fac eu. Tu trebuie să fi extrem de deştept şi competent şi trebuie să ajungi cineva important”. Din această cauză indivizii bipolari dezvoltă întotdeauna narcisism şi grandomanie şi au aşteptări nerealiste de la lume şi viaţă în general. Să îţi dau un exemplu: Ce ai zice dacă un individ îţi povesteşte că a visat că a fost răstignit, că a înviat şi că acum va încerca să schimbe lumea. Este posibil să consideri visul ca fiind în cel mai bun caz ciudat şi probabil că în timp îl vei uita. Dar dacă acelaşi individ îţi povesteşte acelaşi lucru susţinând că i s-a întâmplat cu adevărat...nu ai chema salvarea să îl internezi la spital pentru că delirează?
 De ce în somn toate aceste evenimente par plauzibile iar în realitate par a nu fi aşa?.... Dar să trecem la dezvoltarea psihică şi să vorbim un pic despre cum se petrece această dezvoltare. Perry susţine că dezvoltarea psihică este departe de a fi un proces liniar ca învăţarea de exemplu ci este o serie de salturi sau de faze marcate de cataclisme, începuturi, sfârşituri, morţi, naşteri, regresii şi salturi înainte. Opoziţiile şi sintezele sunt limbajul psihicului şi al emoţionalului.
Perry stipulează că TAB se manifestă printr-o activare a inconştientului şi o colapsare a Eului. Conştientul este cucerit de adâncurile psihicului, individul trăind într-o lume total diferită faţă de “normal”. De fapt individul cu TAB (sau altă formă de psihoză) este scufundat în lumea miturilor şi al limbajului acestora şi se simte brusc izolat. El nu găseşte nici un fel de înţelegere din partea celor apropiaţi şi astfel este condamnat la singurătate. Această izolare cauzează un val de panică care îl trimite într-o stare acută. Emoţiile sale nu mai sunt conectate la ceea ce se întâmplă în mod obişnuit ci sunt căzute într-o lume interioară plină de conţinuturi ale inconştientului (mituri şi imagini). 

Lumea interioară a pacientului nu arată ca lumea pe care o cunoaştem dar este recognoscibilă pentru că conţine anumite simboluri pe care le găsim şi în ritualurile sau/şi miturile vechi de când lumea.

Patologia reală a psihozelor nu rezidă în conţinutul mental al imaginilor şi al simbolurilor ci rezidă mai degrabă în Eul în care a fost educat să nu bage în seamă elementele naturale (emoţiile şi imaginile vieţii psihice) şi care acum suferă de o contracţie a conştienţei. Nevoia personalităţii schizoide este să înveţe să priceapă înţelesul şi să înţeleagă simbolurile aparţinând vieţii psihice. În psihoze energia psihică (libido), care curge în general în Eu este deviată şi se scufundă în cele mai adânci straturi ale inconştinentului. Această scufundare schimbă focusarea Eului de pe adaptarea la viaţă şi realitate pe adaptarea la activitatea interioară şi la limbajul acesteia compus în principal din imagini şi fantasme.

Indivizii cu schizofrenie sau bipolaritate au o imagine (la nivelul eului), în general negativă. Această imagine negativă este compensată de către inconştient cu imagini mitologice şi fantastice cu conţinut  negativ ca fantome, clauni  sau cu conţinut pozitive ca eroi, sfinţi sau regi. Indivizii cu TAB au sentimentul că participă la un ritual sau o piesă unde joacă diverse roluri, dansează, mimează sau narează. Toate aceste elemente fac din TAB o boală psihică debilitantă care afectează circa 1% din populaţia lumii. Din păcate TAB este de multe ori asociată cu alte dizabilităţi psihice şi/sau abuz de substanţe (droguri şi medicamente) care pot duce în timp la probleme grave de adaptare în familie, la locul de muncă, şcoală sau societate. Pe lângă toate acestea, TAB este una dintre bolile psihice cu o rată importantă de mortalitate (pacienţii au încercări repetate de sinucidere).

Având în vedere cronicitatea şi severitatea simptomelor TAB, alături de impactul negativ pe care indivizii cu TAB îl creează în cadrul  familiei dar  şi în societate în general, este necesar să se găsească tratamente adecvate care să ajute la ameliorarea şi, dacă este posibil, vindecarea acestei tulburări. Deşi de-a lungul timpului s-a depus un efort constant în a înţelege şi a trata TAB,  doar în ultimul timp rezultatele acestor cercetări au fost incluse în tratamentele psihologice şi/sau psihiatrice. 

Există două forme de tratament a TAB şi anume: medicamentos (antipsihotice/isrs/benzodiazepine) şi psihoterapie.

 În acest articol mă voi axa pe două metode de psihoterapie, şi anume, pe psihoterapia transpersonală şi terapia cognitiv-comportamentală.

 Prima metodă de psihoterapie de care voi vorbi, este cea a psihologiei transpersonale. De-a lungul timpului, relaţia dintre bolile psihice grave şi stările modificate de conştiinţă, a captat interesul multor cercetători, începând cu G.C. Jung, întemeietorul psihologiei analitice, trecând prin Eric Robertson Dodds cu studiile sale despre iraţional şi terminând cu dr. John Weir Perry cu lucrarea sa “Far Side of Madness”. Deşi la prima vedere, trăirile/experienţele/simptomele indivizilor care suferă de psihoză sau TAB şi trăirile indivizilor care se droghează cu diverse substanţe halucinogene (LCD etc.) par diferite, unii cercetători din domeniul psihologiei transpersonale pun semnul egal între aceste două feluri de trăiri/simptome. Mai mult decât atât, unii dintre autorii în domeniu, susţin că numele de episod psihotic, maniacal sau depresiv este excesiv şi ar trebui reanalizat sau nu ar trebui folosit deloc în astfel de cazuri.

 Specialiştii în psihologie transpersonală fac un pas mai departe şi susţin că există o similitudine între psihopatologia TAB şi experienţele mistice. Deşi, voi vorbi în continuare, pe scurt, despre similitudinile dintre aceste trăiri, trebuie să subliniez că teoria egalităţii dintre cele două experienţe, şi anume, spirituală şi psihopatologică, este doar o teorie speculativă şi nimic mai mult.

În anul 1971 psihiatrul Roland L. Fischer a studiat legătura dintre psihoză, stadiul maniacal al TAB, mediaţie sau creativitate şi trăirile mistice, cu ajutorul EEG-ului. Undele EEG au avut un vârf în cazul trăirilor mistice (extaz), urmate de un vârf mai puţin accentuat în cazul trăirilor psihotice sau maniacale, urmate de o curbă mult diminuată caracteristică stărilor creative. Cel mai jos, pe scara EEG, s-au situat trăirile din timpul meditaţiei.

 Cercetările lui Fischer au fost continuate de W.H. Clark, care e pus accentul pe înţelegerea diverselor stadii mintale în cadrul experienţelor mistice, maniacale şi schizofrenice, experienţe care, după Clark, se desfăşoară pe 4 dimensiuni, şi anume: concentrare, stare sufletească, intensitate şi funcţionarea minţii. La aceste patru dimensiuni s-au adăugat în timp şi alte variabile specifice fiecărui stadiu mintal în parte. Deşi, doi autori au reuşit parţial să demonstreze dimensiunea trăirilor transpersonale, ei nu au reuşit să înţeleagă care anume dintre numeroasele variabile stabilite în cazul psihopatologiei duc la apariţia TAB. Cu toate că, teoria similitudinilor dintre TAB şi misticism poate fi luată în seamă, eu mă voi ocupa în continuare doar de prezentarea şi explicarea felului în care sunt afectate gândirea şi comportamentul în cadrul episodului maniacal şi cum anume acest episod poate declanşa trei trăiri transpersonale, şi anume: trăirea creativă, mistică şi vizionară. Dar de ce mă interesează pe mine trăirile transpersonale? Pentru că aceste trăiri pot conţine imagini arhetipale (tipare inițiale, imagini/emoţii care guvernează şi organizează experienţele umane), care prin analiză pot duce la înţelegerea şi tratamentul traumatismului/credinţei/aspiraţiei etc., ce stă, de fapt, la baza declanşării episodului maniacal. 
Pentru a înţelege mai bine TAB, voi vorbi despre cazul unui artist (caz dezbătut de dr. D. Lukoff în 1988): Domnul Z. artist (pictor/scriitor), suferea de circa două luni de episoade TAB. În această perioadă Z. a fost internat de 4 ori şi a urmat tratamente medicamentoase. După ultima sa externare, Z. a scris şase eseuri, ca parte a psihoterapiei, eseuri în care Z. îşi descrie trăirile şi experienţele (unele dintre ele halucinaţii care au fost percepute de Z ca fiind reale). În anamneza cazului lui Z., dr. Lukoff evidenţiază trei stadii şi anume: creativ, vizionar şi mistic.             Stadiul creativ:
 În arta sa, Z. ilustrează cât se poate de clar relaţia dintre TAB şi creativitate. Stilul lui Z este extrem de original şi cât se poate de spontan. Ca şi alţi artişti care nu au studii în domeniu, Z. are capacitatea uimitoare de a crea picturi (din ojă şi ruj), pline de vigoare şi de înţelesuri ascunse apropiate de “nebunia artei“. Pe lângă pictură, Z. îşi exprimă episoadele maniacale, aşa cum am spus deja, şi în scris, oferindu-ne imaginea unui individ desprins complet de realitate. Z descrie cu acurateţe teama, suferinţa, singurătatea, tristeţea, halucinaţiile vizuale, dar şi grandomania maniacală tipică episoadelor TAB. Din perspectiva lui CG Jung, Z. reprezintă arhetipul artistului trickster (trickterii înving monştrii prin umor, şiretenie şi îndemânare sau joacă feste zeilor, zei care în final fac bine oamenilor).
Arta tricksterilor este caracterizată prin haos şi dezordine rămânând, din această cauză, parţial neînţeleasă. Artistul trickster este cel care joacă în prezent rolul tricksterului din mitologie, eliberând mintea din jugul gândirii logice şi creând premisele înţelegerii iraţionalului. Eseurile lui Z ne forţează să ne întrebăm ce anume este real şi ce anume este nebunesc şi cum anume putem înţelege acel ceva care diferenţiază aceste două principii? Din păcate, arhetipul tricksterului nu răspunde la asemenea întrebări, ci ne lasă să înţelegem singuri ce anume din artă creează siguranță sau frică. Dar există cu adevărat o legătură între geniu (artistic sau de alt fel), sensibilitate accentuată, depresie, anxietate şi TAB ? 
Relaţia dintre geniu şi tulburările afective a fost îndelung studiată de-a lungul timpului, dezvăluind, în anumite cazuri, o legătură strânsă între cele două extreme ale minţii umane. Primul pas spre înţelegerea acestui fenomen a fost făcut de dr. Cesare Lombroso (psihiatru şi criminolog italian), care a studiat cu atenţie transmiterea geniului împreună cu diverse nevroze, în cadrul unor familii. Studiile sale au fost continuate de dr. Emil Kraepelin (psihiatru german) care a observat legătura directă dintre geniu şi TAB. 
Cercetările recente au arătat că incidența cazurilor de TAB sau depresie majoră este mai mare la indivizii creativi decât la ceilalţi indivizi. Pe scurt, specialiştii în domeniul psihiatric au descoperit că există posibilitatea ca depresia majoră, TAB, dar şi creativitatea, să fie “moştenite” genetic şi să facă practic parte din “bagajul” marilor artişti. Dar să trecem mai departe şi să vorbim de trăirea vizionară.
Trăirea vizionară este stadiul în care psihicul arhetipal (în viziunea lui Perry, inconştientul) are oportunitatea de a face salturi creative, în cadrul cărora se dezvoltă, în concordanţă cu potenţialul propriu, folosindu-se de episodul maniacal şi mai ales de viziuni. Sunt cunoscute suficient de multe cazuri în care diverşi indivizi descoperă şi dezvoltă o mitologie nouă în urma unui episod maniacal. Cel mai cunoscut individ din această categorie (creatori de mituri) este Handsome Lake, căpetenia indienilor irochezi, care a reuşit să făurească o nouă mitologie, schimbând practic credinţa tribului său.
Dar să ne întoarcem la Z. şi la trăirile sale mitice. Chiar dacă experiența mitică a lui Z. nu se compară cu trăirile lui Handsome Lake, ea are totuşi un conţinut arhetipal. Faţă de alţi indivizi care au trăiri legate de mituri creaţioniste sau de alt gen, Z avea trăiri legate de extratereştri (imagine care la prima vedere nu face parte din mituri). Dar este oare aşa? Prezenţa extraterestră, şi mai ales ideea de extratereştrii, este clar un arhetip. Încă de pe vremea lui Plutarh, se credea că luna este locuită de ființe altfel decât noi, iar poveştile cu vârcolaci şi alte ființe mitice care mănâncă luna, sunt arhicunoscute şi nu mai este cazul să vorbim despre ele. 
Z, descria o lume plină de fantasme, în care el, nu numai că văzuse extratereştrii, ci şi fusese răpit de aceştia. Dar de ce este importantă “răpirea” lui Z de către extratereştrii? De fapt, răpirea reprezintă călătoria şamanică în lumea spiritelor, lume de unde şamanii îşi trag puterea şi învăţăturile. Iniţierea şamanului are loc în iurtă sau cort (formă rotundă asemănătoare farfuriilor zburătoare). Mai mult decât atât, mitologia arată că şamanii călătoresc/sunt răpiţi în lumea de dincolo(lumea arhetipală/spirituală), cu ajutorul “arborelui/stâlpului cosmic”, stâlp care seamănă izbitor de mult cu imaginea razei de lumină în formă de stâlp, care coboară de obicei din farfuriile zburătoare în încercarea de a răpii pe cineva. Ajunşi în lumea de dincolo şamanii sunt “dezmembraţi/omorâţi” şi simt o durere profundă, aceeași durere care este descrisă de cei “răpiţi” de extratereştri şi care este asociată cu examenul medical la care aceştia susţin că sunt supuşi la bordul navelor cosmice.